FEDERAŢIA MECANICILOR DE LOCOMOTIVĂ

           Afiliată la Cartel ALFA, ALE şi CSNTR

  Spune NU desființării SMURD! - clic aici!

  

 

    Munca la Gri

11 februarie 2009

    Am intrat zilele trecute în posesia unei analize a fenomenului numit muncă la gri. Spre deosebire de munca la negru unde angajatorii nu plătesc nici un fel de contribuţii către stat, munca la gri simulează o situaţie de legalitate prin înregistrarea in evidenţe a unor salarii mult mai mici decât in realitate (de obicei la nivelul salariului minim pe economie), valoarea contrubutiilor platite către stat fiind minimală. Tot minimală însă, va fi şi pensia salariatilor afectaţi de această formă de evaziune fiscală.

    Publicăm în continuare documentul.

MUNCA LA GRI

 Pierderi la bugetul de stat de 5,5 miliarde euro/lunar şi 66 de miliarde de euro/anual

Este vorba despre munca la gri şi de miliarde de euro, ce pot fi aduşi la bugetul de stat, într-un timp foarte scurt. Procedurile nu sunt complicate, trebuie doar voinţă politică. Mecanismele de realizare sunt: conducerea cu mână de fier a Ministerului Muncii (mă refer la structura  INSPECŢIA MUNCII  şi INSPECTORATELE TERITORIALE DE MUNCĂ subordonate acestei structuri  din cadrul Ministerului Muncii – pt. ca această structură reprezintă cauza tuturor relelor şi este puternic coruptă) şi corelarea activităţii acestuia de către Guvern cu Garda Financiară şi DNA, întrucât munca la gri presupune implicit, evaziune fiscală şi corupţie . Corelarea este absolut necesară întrucât INSPECTORATELE DE MUNCĂ au anumite atribuţii, adică pot constata existenţa muncii la gri şi pot aplica sancţiuni pe această linie, dar nu poate interveni cu sancţiuni pt. combaterea evaziunii fiscale, atribuţiile aparţinând Gărzii Finaciare, iar combaterea corupţiei din rândul Inspectoratelor de Muncă corupţia este o o chestiune care aparţine de DNA. La această dată, între cele 3 organisme nu există nicio legătură şi nu se doreşte să existe o legătură.

CUM VĂD COMPANIILE STRĂINE EFECTELE MUNCII LA GRI DIN ROMÂNIA?

Având ca job şi broker de asigurări,  compania pt. care lucrez m-a invitat în urmă cu  câteva zile, la Viena, la bilanţul anului 2008, urmat de un seminar pe tema combaterii muncii la negru şi la gri. Bilanţul nu a avut ca obiect analiza situaţiei economice din România, ci a activităţilor de încheiere a pensiilor private obligatorii în România, însă au apărut concluzii paralele extrem de concise, îngrijorătoare pt. România, bazate pe observaţii reale întrucât la încheierea acelor pensii obligatorii, brokerii de asigurări au lua contact direct cu milioane de angajaţi, trecând de filtrul angajatorilor şi autorităţilor:

-               munca la gri este un fenomen generalizat în România. Nu se întâlneşte în sectorul de stat, ci doar în sectorul privat. În cadrul sectorului privat, nu se întâlneşte la societăţile care au sindicate şi la marile societăţi cu capital majoritar străin (ex. Metro, Nokia). Se întâlneşte la cca. 90 % din cadrul societăţilor cu capital privat, fără sindicate, în cea mai mare parte cu capital românesc, dar şi la societăţile mici cu capital majoritar străin. Sunt afectate toate sectoarele, inclusiv mass-media, fapt pt. care nici nu este investigat acest fenomen. Uneori apare şi la societăţi cu sindicate.

-               munca la negru: este întâlnită rareori în formă brută, fiind acoperită de acea muncă la gri.

-               pierderile financiare cauzate economiei româneşti de evaziunea fiscală (incluzând munca la gri şi negru) apreciate de compania austriacă  la nivelul anului 2008: cca. 70 % din PIB, respectiv, cca. 184 miliarde de dolari/140 miliarde euro.

-               Pierderile financiare cauzate economiei româneşti datorită evaziunii fiscale doar în urma muncii la gri şi negru: cca. 30% PIB, adică cca. 66 miliarde Euro, pt. anul 2008. După câte realizez, această cifră depăşeşte bugetul de stat şi al asigurărilor sociale adoptate de Guvern pt. anul 2009, ceea ce înseamnă că dacă se încearcă scoaterea la suprafaţă a acestei munci la gri (şi negru), actualele bugete se pot dubla.

-               Declanşarea unui viitor colaps social.  Estimările companiei de brokeraj asigurări prevăd că în cca. 10 ani va urma un adevărat şoc social: urmează să iasă la pensie prima generaţie a celor care lucrează astăzi la gri. Viitoarele pensii a acestor oameni sunt estimate la cca. 38% din salariile înscrise pe carnetul de muncă, chiar dacă astăzi câştigă ˝în mână˝ 1 000 de euro. Pt. un economist sau contabil (precizez încă o dată: acest fenomen afectează inclusiv angajaţii cu studii superioare), această pensie va fi de 410 lei/lunar, pt. un muncitor necalificat – 205 lei, ceea ce înseamnă că pensionarii de azi au pensii de lux, faţă de viitoarele generaţii de pensionari. 

-               Defavorizarea şi alungarea  investitorilor străini. E o problemă ce se acutizează. Marii investitori cu capital străin sunt deosebit de vânaţi de inspectorii ITM, întrucât marile firmele cu capital majoritar străin nu sunt implicate în aceste tentacule ale muncii la gri sau le negru, adică nu dau şpagă şi îşi desfăşoară activitatea corect. Paradoxul este că aceste firme, fiind corecte, declarând salariile şi fondurile de salarii reale, au un profit mai mic, întrucât plătesc taxe şi impozite mai mari faţă de competitorii autohtoni, care practică munca la gri sau la negru. În felul acesta, investitorii străini sunt defavorizaţi, întrucât participă la o competiţie neloială. Am şi aici un exemplu real: un orăşel oarecare din jud. Argeş, la un supermarket străin din reţeaua Plus (din concernul Tengelmann), un angajat calificat are înscris un salariu de 1 350 brut pe carnetul de muncă, adică cca. 1 000 lei net pt. 40 de ore/săptămână, firma pulsând faţă de salariul minim, din proprie iniţiativă, fără negocieri şi sindicate. Orice oră suplimentară este contabilizată şi plătită, inclusiv impozitele aferente către stat. La supermarketul românesc de după colţ (să zicem SC ISDUM IMPEX SRL – patronat de un superconsilier PSD de provincie/4 supermarketuri, Gheorghe Boncea, om de afaceri de succes, angajaţii au înscris doar 600 lei brut pe carnetul de muncă pt. 40 ore/săptămână (minim, dar legal). La societatea românească găsim şi un pic de sclavagism, întrucât angajaţii lucrează vreo 220-230 ore/lună, în acte fiind înscrise doar 170, ceea ce ar însemna că oficial ar trebui să câştige cam 1200 lei net (la alb, negru sau gri – nu contează), dar ei tot 600 lei brut câştigă. Codul Muncii este o legendă la astfel societăţi, unde se poate constata că nu există spor de vechime, deduceri pt. întreţinerea copiilor etc., concedii medicale etc. Aşa apare şi evaziunea fiscală şi exploatarea umană. Cine fură? Paradoxul este că funcţionarii ITM, tot pe competitorul german îl amendează, deşi competitorul german se chinuie să demonstreze, prin propriul exemplu, că înscrierea corectă a salariilor în acte, nu înseamnă faliment, ci doar diminuarea profiturilor.

-               Munca la gri este politică de stat în România, întrucât se întâlneşte inclusiv la societăţile aparţinând angajatorilor cu funcţii importante din Parlament şi Guvern.

-               Munca la gri se regăseşte inclusiv în rândurile elitei liber-profesioniste din mecanimele Justiţiei, în speţă fiind vb. de cabinetele de avocatură şi notariate.

CUM FUNCŢIONEAZĂ MECANISMUL MUNCII LA GRI?

Un angajator are nevoie de angajaţi. În România nimeni nu se mai angajează în sectorul privat pt. salariul minim pe economie: 540 lei brut pt. muncitor necalificat şi 600 lei brut pt. muncitor calificat şi foarte rar pt. 1080 lei brut – în cazul angajatului cu studii superioare, pt. 8 ore/zi (40ore/săptămână sau cca. 170 ore/lună). Motivul, cel puţin în primele 2 cazuri: banii sunt total insuficienţi pt. supravieţuire. Şi totuşi angajatorii au angajaţi, având pe contractele de muncă şi în acte exact acele salarii. Scriptic, totul este legal, corespunde Codului Muncii.

 Cazul clasic

Problema este în realitate astfel: încă de la angajare, angajatorul oferă bani mai mulţi angajatului, dar îi înscrie în acte exact exact acele salarii minime stipulate de CODUL MUNCII şi CONTRACTUL  COLECTIV DE MUNCA UNIC LA NIVEL NATIONAL PE ANII 2007-2010. Pretextul folosit este acela că dacă ar înscrie în acte salariile reale, angajatorul ar trebui să plătească impozite, taxe şi  asigurări mai mari către stat (absolut real, dar nu reprezintă nici pe departe un dezastru). Un angajat rareori se opune, întrucât este dependent de acel loc de muncă. Dacă luăm ca exemplu sectorul construcţii, salariile reale ale angajaţilor sunt de cca. 3 ori mai mari decât cele înscrise în acte: cca. 1200-1500 lei net – muncitorii, cca. 2 500 – 3 500 lei – angajaţii cu studii superioare. În acest mod, sumele virate către bugetul de stat din salariile efective şi fondurile de salarii sunt diminuate de cca. 3 ori pt. fiecare angajat. După cum se ştie, fiecare angajat virează din salariu taxe şi impozite către buget în funcţie de venituri, la fel angajatorul - direct din fondurile de salarii). Diferenţa este evaziune fiscală. Aceşti bani, prin scoarea la suprafaţă a muncii la gri pot aduce contribuţii semnificative la bugetul de stat, respectiv cca. 5,5 miliarde euro lunar – la nivelul de creştere economică din 2008.

Administratorii de societăţii nu pot fi inculpaţi, întrucât economiştii şi finanţiştii sunt scoşi ţapi ispăşitori, deşi aceştia se conformează dispoziţiilor  administratorilor şi întocmesc registrele contabile după indicaţiile primite, altfel, rămân şomeri cu studii superioare.

 Tertipuri secundare

Există sectoare cum sunt cel al construcţiilor, prestărilor de servicii diverse etc. unde angajaţii deşi au stipulat în acte că lucreză în medie 8 ore/zi de luni până vineri, pt. un anumit salariu care din punct de vedere scriptic este perfect legal, în realitate media orară este de 12 ore/zi, inclusiv sâmbăta. Rezultă un nr. de ore per angajat mediu lunar de 240-250 de ore, dar în actele niciodată nu sunt înscrise mai mult de 168-170 de ore. Apare o diferenţă de 70-80 ore necontabilizate. După Codul Muncii tot ceea ce depăşeşte 170 ore pe lună, se consideră a fi ore suplimentare şi trebuie acordate ore libere în compensare (o oră liberă pt. fiecare oră lucrată suplimentar) sau retribuite dublu. Ore libere nu se pot acorda, întrucât în acele sectoare se lucrează non-stop ore suplimentare, deci plata dublă e soluţia. Retribuţia dublă, înseamnă impozitare suplimentară, atât per angajat, cât şi per firmă, astfel că aceste ore suplimentare nu apar înscrise nicăieri .

Aici apare o problemă secundară: angajaţii primesc pe sub mână nişte bani mai mulţi decât cei înscrişi în acte, e adevărat, însă statistic, primesc mai puţin decât dacă li s-ar contabiliza corect acele ore suplimentare. Repet încă o dată însă: angajaţii nu se pot opune, întrucât sunt dependenţi de acel loc de muncă.

 Sclavagism în România

În anumite zone din România, în special în cele defavorizate din punct de vedere al locurilor de muncă, apare o formă bizară, care nu mai este muncă la gri, ci este sclavagism în toată regula. Cum funcţionează: angajatul se angajează pt. salariul minim pe economie, pt. că oricum nu are altă şansă. E legal, însă după angajare, angajatul se trezeşte în situaţia în care nu lucrează 8 ore pt. cei 540/600/1080 lei brut, ci 12-15 ore. Practic acestor oameni nu le este plătită nicio o oră suplimentară, deşi ar trebui să primească o remuneraţie dublă sau triplă. Nu li se oferă nici şansa de a a avea un al 2-lea job, întrucât la un program impus de 12-15 ore/zi, nu mai rămâne timp pt. un al 2-lea job. Fiind zone defavorizate din punct de vedere al locurilor de muncă, acei oameni nu au alternativă acceptând statutul de sclavi. 

INSPECTORATELE DE MUNCĂ ŞI CORUPŢIA

În principiu există puţine sesizări la ITM pe tema celor relatate de mine, cauzele fiind inutilitatea unui astfel de gest, petiţionarii cunoscând consecinţele la care se expun în cazul înaintării unei sesizări. Totuşi în puţinele cazuri când astfel de sesizări există, funcţionarii ITM procedează astfel:

-               îl informează (în contradicţie cu atribuţiile acestora, care apără confidenţialitatea)   pe angajator despre numele celui care a sesizat existenţa muncii la gri, petiţionarul fiind condamnat la şomaj şi devenind exemplu pt. ceilalţi angajaţi, care învaţă lecţia şi nu fac sesizări pt. a-şi putea păstra locurile de muncă;

-               realizează controale pt. a da curs sesizării, însă atenţie, verifică doar registrele contabile şi evită să-i investigheze pe ceilalţi angajaţi, chiar dacă în acel moment angajaţii lucrează la gri sau la negru lângă funcţionarii ITM. Registrele contabile sunt oricum în regulă: nicăieri nu figurează ore suplimentare sau alte plăţi decât salariile minime pe economie;

-               uneori funcţionarii ITM îi chestionează pe ceilalţi angajaţi cu referire la cele relatate de petiţionar, dar într-o manieră intimidantă, adică în faţa angajatorului, astfel că aceştia nu divulgă nimic de teama de nu rămâne fără loc de muncă.

Referitor la situaţia descrisă că funcţionarii ITM verifică doar registrele contabile şi evită în mod intenţionat să efectueze investigaţii în rândurile angajaţilor, justificarea acestora este că atribuţiile de serviciu (!) nu prevăd obligaţia de investigare a angajaţilor. De asemenea, nu există în atribuţiile de funcţionare noţiunea de autosesizare pt. depistarea muncii la gri sau la negru. Practic, existenţa muncii la gri sau la negru este favorizată chiar de legea care stipulează funcţionarea INSPECTORATELOR TERITORIALE DE MUNCĂ.  

-               un răspuns stereotip la o astfel de sesizare din partea ITM, sună astfel: ˝La sesizarea dv. nr…./ din data, vă informăm că funcţionarii ITM (ex. real: ITM Argeş) au verificat registrele contabile ale firmei X şi au constatat cele relalatate de dv. nu sunt reale. Dacă aveţi şi alte dovezi, în baza Codului Muncii, art…, puteţi acţiona în instanţă angajatorul!˝.  Aici este momentul în care se încheie totul, funcţionarii s-au prefăcut că şi-au făcut treaba. Fostul angajat, care acum a devenit şomer în urma tupeului de a face o sesizare la ITM, renunţă la proces, întrucât intră în tentaculele Justiţiei, iar un proces presupune bani. (Pt. conformitate, un astfel de răspuns veţi găsi în arhivele ITM Argeş în perioada aprilie – mai 2007, răspuns acordat individual pt. cca. 35 (!) de petiţionari angajaţi la SC Vinalcool Argeş, care semnalau existenţa muncii la gri şi alte nereguli, răspuns prin  care funcţionarii ITM le răspundeau cu nonşalanţă petiţionarilor că sunt nebuni şi că în luna aprilie 2007, nu au lucrat 220 de ore, ci doar (!) 51, că dumnealor aşa au găsit în registrele contabile ale societăţii patronate de Marian Drăguşin. Dacă doriţi să mergeţi mai departe, veţi afla cum la societatea amintită, administratorul şi-a bătut propria contabilă/aprilie 2007 – intervenţia Poliţiei şi sesizare ITM şi propriul director economic – femeie, pt. tupeul de a înregistra legal orele de muncă ale lor şi ale angajaţilor. Rog să reţineţi că este doar un exemplu, pt. ceea ce se întâmplă în România, nu am nimic personal cu administratorul în cauză nici cu fondurile SAPARD de 2,5 milioane euro  contractate de dumnealui şi corupţia de care este învinuit, nici cu masoneria din care face parte, ci cu sistemul în sine).

Cum se manifestă actul de corupţie?

Corupţia se declanşează chiar de la înfiinţarea firmei la Registrul Comerţului. În acel moment este înştiinţată de apariţia firmei, în mod firesc, întrucât emite preaviz de funcţionare şi INSPECŢIA MUNCII (mai sunt şi alte organisme, dintre care cel mai relevant pt. corupţie este Direcţia Sanitar-Veterniară – dar este obiectul acestui material).

Imediat după începerea activităţii firmei, încep primele controale ale inspectorilor din cadrul ITM. Pt. astfel de controale, inspectorii ITM, dovedesc un zel excesiv, aplicând sancţiuni din ce în ce mai severe, la un moment dat insuportabile financiar pt. o firmă aflată la început de drum. De regulă, la început de activitate, firmele nu prestează munca la negru sau la gri, astfel că sancţiunile sunt aplicate pt. diverse chichiţe birocratice. În urma amenzilor repetate şi din ce în ce mai usturătoare se declanşează actul de corupţie: practic chiar funcţionarii ITM , deşi este interzis, se oferă sau sunt recomandaţi de alţi angajatori (lanţul corupţiei) să întocmească acele hârtii, intrând deci în serviciul firmei respective, contra unei mici şpăgi acordate, de regulă lunar. La o firmă cu cca. 20 de angajaţi şpaga este de cca. 100 euro lunar, doar pt. indicaţii privind întocmirea actelor sau întocmirea efectivă a acestora. Pt. firmele cu angajaţi mai mulţi sau pt. munca la gri sau la negru, şpaga creşte considerabil. De reţinut, că funcţionarii ITM nu sunt naivi şi cunosc existenţa muncii la negru sau la gri, dar nu pot reacţiona fiind deja mituiţi. În acest moment, încetează amenzile şi toată lumea este mulţumită: angajatorul că nu mai plăteşte amenzi de 1000 – 4 000 euro lunar şi funcţionarii ITM că-şi rotunjesc veniturile. Periodic,  funcţionarii ITM mai aplică amenzi, dar simbolice (la înţelegere cu angajatorii), pt. că în cazul unui supracontrol să apară ca imaculaţi şi zeloşi în faţa şefilor loi în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.

Aceştia sunt funcţionarii care-i înştiinţează pe angajatori în cazul apariţiei unei sesizări şi care răspund petiţiilor cu formula pe care am menţionat-o anterior. Tot aceştia sunt funcţionarii care pe timpul controalelor declanşate de vreun petiţionar, refuză să investigheze angajaţii pt. a stabili adevărul, ci verifică doar registrele contabile, întocmite de angajator cf. chiar a indicaţiilor acestora.

Corupţia în ITM funcţionează cf. formulei aplicate în cazul permiselor de conducere de la Argeş, în care toţi funcţionarii erau implicaţi. Inspectorii au teritoriile împărţite, astfel încât să nu apară ˝discriminări˝ în luarea şpăgii.

Inspectorii ITM care încearcă să se împotrivească sistemului sunt marginalizaţi sau îndepărtaţi din sistem.

În cazul supracontroalelor de la INSPECŢIA MUNCII BUCUREŞTI, apare cooperarea între această instituţie şi INSPECTORATELE TERITORIALE DE MUNCĂ, astfel că în urma controalelor, nu rezultă niciodată nereguli la inspectorate.

În cazul sesizărilor efectuate de cetăţeni la INSPECŢIA MUNCII BUCUREŞTI, algoritmul menţionat de mine se repetă, respectiv nimeni nu discută cu angajaţii, ci doar verifică registrele contabile. Practic, inspectorii de la Bucureşti îşi protejează subalternii de la inspectorate.În anumite situaţii şi aceştia aplică sancţiuni simbolice, ˝pozând˝ în funcţionari model.

MODALITĂŢI DE COMBATERE

Este necesară doar voinţă politică. În principiu, această voinţă politică nu există, întrucât foarte mulţi politicieni au firme unde se practică, pe scară largă, cele relatate de mine. Am o astfel de confirmare din partea unui fost deputat şi a unui actual deputat, cărora prefer să nu le divulg numele. Cu alte cuvinte, fenomenul muncii la negru, la gri şi a evaziunii fiscale are acoperire politică. Modalităţile sunt simple:

-               INSPECTORATELE DE MUNCĂ trebuie urnite să-şi facă treaba: razii şi filtre permanente. În unele judeţe, precum Alba sau Cluj, acestea chiar sunt eficiente. În judeţele din sudul ţării şi Moldova, acestea nu există. În alte zone din România – de la caz la caz.

-               Înfiinţarea unei linii verzi pt. combaterea muncii la gri. Funcţionează în Italia, unde de 2-3 ani niciun un angajator nu mai îndrăzneşte să practice acest tip de muncă. Sancţiunile sunt extreme, inclusiv închiderea activităţii firmei. În Austria, se acordă premii financiare persoanelor care sesizează astfel de situaţii.

-               Deşi poate părea bizar, o altă soluţie şi cea mai simplă, este aceea ca fiecare angajat din România să fie obligat, prin lege, să adere la un sindicat. Marea majoritate dintre angajaţi nu fac parte din nici un sindicat, fiind angajaţi la IMM-uri cu până în 20-50 de angajaţi, înfiinţarea unui sindicat fiind inutilă. Aici este o mare problemă: un angajat poate adera la un sindicat din afara firmei, însă angajatorii practică o politică intimidantă faţă de angajaţii care manifestă astfel de opţiuni. De aceea este necesară o impunere prin lege a unei astfel de obligaţii.

-               Campanii de informare şi încurajare lansate de Ministerul Muncii în colaborare cu sindicatele prin care angajaţii să fie încurajaţi să adere la sindicate; este necesar ca sindicatele să simplifice procedurile de aderarare, întrucâţii unui chioşc oarecare din Oltenia, nu au nicio posibilitate să adere la un sindicat.

-               O altă metodă este de natură radicală şi am luat cunoştinţă la seminarul din Austria despre ea. S-a aplicat în Polonia prin anii 2004-2006. Guvernul polonez a stabilit că deşi salariul minim pe economie în Polonia este de 80 de euro, în realitate nici un polonez nu câştigă mai puţin de 400 euro, diferenţa de venituri provenind din munca la gri şi negru. În acest context, pe baza constatărilor din economia reală şi consultării guvernului cu patronatele de bună credinţă, salariul minim a fost stabilit la 400 de euro, într-o noapte. Nu s-au adeverit prefigurările apocaliptice care afirmau ca şi în România, că acest fapt ar determina colapsul economic prin falimente în lanţ. Au existat falimente, cca. 14% dintre angajatori, a căror cifră de afaceri reprezenta avea o pondere nesemnificativă din PIB, nr. de angajaţi afectaţi fiind de asemenea ignisifiant. Era vb. de firme mici, cărora li s–a creat un statut separat pt. reducerea fiscalităţii, ceva în genul AF-urilor de la noi.

     Sursele mele sunt: activitatea de broker de asigurări, bilanţul şi seminarul unei companii de brokeraj asigurări, relatările unor persoane publice şi a unui funcţionar ITM cărora îmi rezerv dreptul să nu le dezvălui numele, colaborarea cu diverşi contabili, economişti şi oameni de afaceri, colaborarea cu Comunitatea Română din Italia, experienţa mea la deschiderea propriei firme de prestări servicii în urmă cu 4 ani, comparaţiile între o firmă cu capital românesc şi una cu capital străin, activitatea mea de investigaţii în serviciul unui ziar, prin urmarea România de zi cu zi. Nu doresc să mă implic mai mult, întrucât e vb. de schimbarea unui sistem, nu de investigarea unei oarecare firme.

Exemplele referitoare la sistemul descris le-am selectat la întâmplare din jud. Argeş, judeţ devenit faimos pt. arestarea în masă pt. corupţie a funcţionarilor  implicaţi în scandalul permiselor de conducere, însă în cazul muncii la gri, fenomenul se regăseşte în toate judeţele.

Dacă doriţi  să iniţiaţi verificări  în Bucureşti, cu sprijinul Guvernului, veţi constata în cazul firmelor de construcţii ceva inedit: firmele şi-au concediat mare parte dintre angajaţi la finele anului trecut, dar angajaţii care figurează oficial ca şomeri şi primesc ajutor de şomaj lucrează în continuare pt. firmele respective, la negru, de data asta. Iniţiativa aparţine tot angajatorilor autohtoni, sub privirile indiferente ale INSPECŢIEI MUNCII.

Trimite mesaje la webmaster@fml.ro cu întrebări sau comentarii despre această pagină web.
Ultima modificare: 28-05-2012 02:15

Federatia Mecanicilor de Locomotivă [http://www.fml.ro]