Afiliată la Cartel ALFA, ALE şi CSNTR
Spune NU desființării SMURD! - clic aici!
Presiune psihologică asupra salariaţilor de la CFR Marfă |
|
27 martie 2008
Bucureşti, 27 martie 2008 Comunicat de presă
Presiune psihologică asupra lucrătorilor de la CFR Marfă
CNS „Cartel ALFA” şi Federatia Mecanicilor de Locomotiva (FML), membră a confederaţiei, consideră că presiunea privind pericolul concedierii a 2.800 de angajaţi de la CFR Marfă, ca o consecinţă a faptului că FML nu acceptă o majorare a salariului minim pe unitate până la doar 540 de lei, începând cu 1 iulie a.c, este o manevră manipulatorie ce vizează un efect psihologic asupra sindicaliştilor. „În opinia noastră, afirmaţiile privind aşa-zisul pericol al unui val de concedieri la CFR Marfă pentru a putea acorda salariul minim pe unitate de 570 de lei, obţinut de FML la începutul acestui an, în urma negocierilor sindicate-patronate-guvern, sunt pură manipulare”, afirmă Bogdan Iuliu Hossu. „Concedierile sunt nejustificate întrucât CFR Marfă este în prezent singura societate din cadrul CFR care are profit şi nu ridică probleme de subvenţionare din partea statului. La ora actuală nu există un plan de restructurare a societăţii iar dacă acesta ar exista, ar fi tot o acţiune în vederea realizării unei vânzari la un preţ nejustificat de mic pentru o societate profitabilă, numai pentru a răspunde unor interese de grup. Genul de acţiuni cu care Guvernul ne-a tot obişnuit în ultima vreme” conchide Hossu. La data de 1 februarie 2008, în urma negocierilor sindicate-patronate-guvern, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate încheiat la Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA, a fost modificat printr-un Act adiţional înregistrat la DMPS Bucureşti, prin care se stabilea că salariul minim pe unitate în cadrul CFR Marfă este de 500 de lei de la 1 februarie 2008 şi de 570 de lei începând cu 1 mai 2008. Valabilitatea contractului colectiv a fost prelungită până la 31 decembrie 2008. În data de 26 martie 2008, Federaţia Mecanicilor de Locomotivă a refuzat să semneze un nou act aditional prin care li se impune lucrătorilor de la CFR Marfă un salariu minim sub valoarea prevăzută în contractul colectiv pe unitate. „E absurd să dăm curs afirmaţiilor privind un aşa-zis pericol de concedieri la CFR Marfă pentru ca patronatul să poată suporta cheltuieli cu salariul minim de 570 de lei. CFR Marfă este o societate profitabilă. În plus, un nivel al salariului minim de 570 de lei a fost practic asumat de părţile care au negociat la începutul anului. Nu poate nimeni să vină acum şi să spună că dintr-o dată, pentru a îl putea acorda, este nevoie de concedierea a 2800 de angajaţi” afirmă Voicu Sala, Preşedintele FML. De altfel miercuri, 26 martie, Federaţia Mecanicilor de Locomotivă a înaintat Inspecţiei Muncii o sesizare prin care cere ca instituţia să facă demersurile necesare ca CFR Marfă să intre în legalitate şi să acorde lucrătorilor salariul prevăzut în contractul colectiv pe unitate. CNS „Cartel ALFA” sprijină toate demersurile Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă şi respinge acţiunile de intimidare a sindicaliştilor venite din partea angajatorului sau al altor federaţii sindicale pentru care interesul membrilor este surclasat de interesele personale.
CNS „Cartel ALFA” Federaţia Mecanicilor de Locomotivă |
|
Trimite mesaje la
webmaster@fml.ro cu întrebări
sau comentarii despre această pagină
web.
|