FEDERAŢIA MECANICILOR DE LOCOMOTIVĂ

           Afiliată la Cartel ALFA, ALE şi CSNTR

   

                                            Lista Rusinii      

   

  Spune NU desființării SMURD! - clic aici!

  

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 Acasă Site Nou Legături International LEX Locomotive

    Scrisoare deschisă a CNS Cartel Alfa privind situaţia CFR Marfă


18 iunie 2009

 

 

 

 

 

 

Bucureşti, 18 iunie 2009

Preşedinţia României, domnului Traian Basescu, Preşedinte

Senatul României, domnului Mircea Geoană, Preşedinte

Camera Deputaţilor, doamnei Roberta Anastase, Preşedinte

Direcţia Naţională Anticorupţie, domnului Daniel Morar, Procuror şef

Scrisoare deschisă

 

 

Statul DOREŞTE falimentarea CFR Marfă.

Situaţia este perpetuată de mai bine de 10 ani

 

Domnule Preşedinte, domnilor Preşedinţi, domnule Procuror-şef,

CNS „Cartel ALFA” este indignată de faptul că statul român, făcând jocurile unui grup de interese (de care o parte din reprezentantii statului nu se află departe), doreşte, cu bună ştiinţă, ca societatea CFR MARFĂ să fie menţinută pe linia „nerentabilităţii”. În fapt, grupuri patronale interesate dirijează factorul politic, din dorinţa de a cumpăra societatea la un preţ foarte mic şi de a crea apoi monopol pe acest sector de activitate.

 

Evident, soluţii pentru rentabilizarea CFR Marfă există. Dar statul nu are nici un interes să le aplice, preferând să menţină în special un sistem de taxare absurd, care ridică mult costurile pentru CFR Marfă, grăbind astfel falimentarea societăţii şi apoi vânzarea ei la preţ de nimic.

  • În toate ţările europene există o companie de stat, de transport marfă pe calea ferată, şi mai multe companii private care desfăşoară activităţi în paralel.

  • România este singura ţară care are ca sistem de plată taxa de utilizare a infrastructurii (TUI) calculată la bucata mijloc de transport şi nu la tonă/Km, lucru care avantajează multinaţionalele şi marile companii private.

  • De asemenea, România este singura ţară din lume unde, la motorina utilizată în transportul feroviar, se plăteste taxa de drum!

  • În mod evident, cu toate aceste costuri suplimentare uriaşe (cca. 40% din structura costurilor) CFR Marfă devine nerentabilă! Este de-a dreptul suspect faptul ca directorul general al companiei nu semnalează autorităţilor aceste probleme arhicunoscute ci, împreună cu Ministrul Transporturilor, formează practic un tandem care doreşte să demonstreze că CFR Marfă „nu este rentabilă” şi cere reducerea numarului de personal, lucru care va obliga compania sa îşi reducă şi mai mult capacitatea de funcţionare.

     

    CNS „Cartel ALFA” semnalează această problemă Preşedintelui României, Parlamentului şi DNA şi cere o ancheta clară precum şi rectificarea situaţiei care trenează de peste 10 ani!

     

     

    Bogdan Iuliu Hossu,

    Preşedinte

     

     

    Trimite mesaje la webmaster@fml.ro cu întrebări sau comentarii despre această pagină web.
    Ultima modificare: 28-05-2012 02:15

    Federatia Mecanicilor de Locomotivă [http://www.fml.ro]