La SNTFM CFR Marfă, nu s-a realizat acordul între partenerii sociali în vederea încheierii unui nou contract colectiv de muncă. Negocierile urmează a fi reluate în data de 9 ianuarie 2018.
Administrația CFR Marfă a solicitat încheierea unui acord, în condițiile art. 153 din Legea 62/2011, în vederea transferului contribuțiilor la asigurără sociale din sarcina angajatorului în cea a angaților. FML a solicitat ca, pe lângă majorarea salariilor brute cu 20.5%, corespunzătoare transferului contribuțiilor, să fie asigurate fondurile echivalente contravalorii tichetelor de masă pe luna decembrie, o creștere salarială de 6.89%, reprezentând procentul de creștere a salariului minim pe economie de la 1450 la 1550 de lei, precum și acordarea unei premieri cu ocazia Crăciunului în valoare de 150 de lei pentru toți salariații societății.
Consiliul de Administrație al CFR Marfă, întrunit ieri, a fost inițial de acord cu acordarea tichetelor de masă aferente lunii ianuarie pentru luna decembrie, la valoare de 12 lei/tichet, precum și cu acordarea unei prime în valoare de 150 de lei, concomitent cu majorarea salariilor cu 20.5% reprezentând transferul contribuțiilor. Ulterior, membrii Consiliului de Administrație nu au mai aprobat acordarea premierii iar conducerea executivă a CFR Marfă nu a dorit să-și asume răspunderea pentru acordarea acestei prime.
În aceste condiții, a fost semnat azi un acord între administrația CFR Marfă și Federația Mișcare Comercial Vagoane, cuprinzând creșterea salarială de 20.5% și tichetele de masă.
FML a refuzat semnarea acordului, considerând că administrația CFR Marfă manifestă un dispreț inexplicabil față de proprii salariați și față de pacea socială din CFR Marfă. O astfel de atitudine a conducerii CFR Marfă este inadmisibilă în condițiile în care salariații, plătiți cu salarii modeste, acceptă să presteze zeci de mii de ore suplimentare, punându-și în permanență sănătatea în pericol, pentru a asigura bunul mers al societății. Surzenia față de sacrificiile angajaților este un semn serios de boală a societății.
FML va solicita continuarea negocierilor, în vederea realizării unui acord cu administrația CFR Marfă, precum și plata a 50% din orele suplimentare mai vechi de 60 de zile, conform prevederilor legale.
La CN CFR SA și la SNTFC CFR Călători SA au fost semnate acte adiționale la contractele colective de muncă în vederea reglementării transferului contribuțiilor la asigurări sociale, datorate de angajatori, în fondul de salarii, astfel încât salariaților să nu le fie diminuate salariile nete începând cu luna ianuarie 2018.
Salariile brute au fost majorate cu 20.4% la CFR Călători, respectiv cu 20,583% la Compania Națională CFR SA.
CFR Marfă trebie recapitalizată, pentru a se putea stinge datoria căte CFR SA. Realist vorbind, o parte din datoriile unor societăți de stat către CFR Marfă nu vor mai putea fi recuperate, motiv pentru care Statul, proprietar, de altfel, al al societății, trebuie să ia această măsură pentru a asigura buna funcțonare a operatorului național de transport feroviar de marfă.
În condițiile în care prestația pe care CFR Călători trebuie să o efectueze a rămas nemodificată, Guvernul României nu avea nici un motiv să reducă valoarea compensației. Pentru acest motiv a fost înaintată solicitarea de realocare a compensației diminuate pentru a se evita intrarea CFR Călători pe pierdere.
Conform celor convenite la întâlnirea precedentă, în data de 1 noiembrie 2017 a avut loc, la Ministerul Transporturilor o întâlnire comună la care au participat federațiile sindicale din sistemul feroviar, secretarul de stat Cercel Ninel, care are în coordonare transporturile feroviareprecum și reprezentanții conducerii societăților de transport feroviar. La începutul ședinței a fost prezent, timp de câteva minuta și ministrul transporturilor, Felix Stroe care a ținut să sublinieze, încă o dată, că pune un accent deosebit pe dialogul cu partenerii sociali.
Cu privire la Statutul Personalului Feroviar, ministrul Stroe a precizat că la ultima ședință de guvern s-a hotărât să nu se trimită un punct de vedere către Parlamentul României și să fie înființată o comisie inter-ministerială cu ministerele care au exprimat puncte de vedere, comisie care să se întrunească și să rezolve în cel mai scurt timp problemele pe care ministerele le-au exprimat atunci când au formulat avize negative, astfel încât proiectul de lege să plece către Parlament cu o recomandare favorabilă. Ministrul transporturilor și-a exprimat speranța că până la sfârșitul lunii decembrie acest proiect de act normativ va fi aprobat. Reprezentanții sindicatelor feroviare au solicitat să fie convocați la lucrările acestei comisii inter-ministeriale pentru a putea susține proiectul de act normativ
Citește mai mult:O nouă întâlnire cu reprezentanții conducerii ministerului