Comunicat



Cu privire la proiectul de lege privind Statutul Personalului Feroviar (PLx37/2017), Convenția Sindicală Națională a Transportatorilor din România (CSNTR) face următoarele precizări:

 

        După circa 2 ani de când proiectul de act normativ așteaptă în Camera Deputaților, Comisia pentru muncă și protecție socială a avizat ieri favorabil, proiectul de lege, cu o serie de amendamente fată de textul aprobat în Senat în 22.12.2016. De altfel, textul de lege este în analiza Comisiei de muncă încă din toamna anului trecut. În urma recomandărilor transmise de Consiliul Legislativ și de Ministerul Muncii, Comisia pentru Muncă a elaborat o formă modificată a statutului, care a și fost supusă discuției plenului comisiei în data de 9 aprilie 2019. Federațiile sindicale din CSNTR, prezente la lucrări au solicitat amânarea discuțiilor datorită faptului că în textul prezentat, coeficienții de ierarhizare în funcție de nivelul de studii erau drastic micșorați iar articolele care reglementau ieșirea anticipată la pensie a personalului de exploatare, plata orelor festive, plata orelor în care personalul se află la dispoziția unității erau eliminate.

        Printr-o informare tendențioasă și necolegială, publicată pe pagina proprie de Facebook, Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane, care nu este membră a CSNTR, și-a manifestat nemulțumirea față de această amânare afirmând, în mod mincinos, că “reprezentantul USL Metrou a solicitat amânarea dezbaterilor până săptămâna viitoare, considerându-se nepregătit, fiindu-i necesare analize suplimentare legate de textul proiectului de lege”.

        Nu cunoaștem motivele pentru care FNFMCV dorea trecerea cu orice preț a unei variante total nemulțuitoare pentru feroviari, însă solicitarea amânării făcută de președintele CSNTR, Ion Rădoi, a fost cât se poate de legitimă, dând posibilitate federațiilor feroviare să propună amendamente pentru corectarea textului.

        La solicitarea Președintelui Comisiei pentru muncă și protecție socială, CSNTR și federațiile membre au depus la comisie un document semnat cu amendamente care rezolvau problemele din textul proiectului de lege.

        În data de 16 aprilie 2019, Comisia pentru muncă a dat votul final pe Statutul personalului feroviar. S-a obținut mărirea coeficienților de ierarhizare la un nivel foarte apropiat de nivelul cerut de CSNTR, respectiv coeficienții câștigați prin Contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi 2008-2010. Astfel, pentru muncitorii calificați a fost aprobat un coeficient de 1.45, față de propunerea inițială de 1.2. Pentru funcțiile pentru care condiția de pregătire este de studii superioare s-a obținut un coeficient de ierarhizare de 2.2.

        Cu privire la reducerea vârstei de pensionare s-a aprobat reducerea vârstei standard de pensionare cu 5 ani, fără penalizare, pentru întreg personalul feroviar, reușindu-se reducerea stagiului obligatoriu de cotizare de la 35 la 30 de ani.

        Paradoxal, având în vedere poziția din 9 aprilie, chiar înainte de votul final în Comisie, FNFMCV s-a grăbit la o ședință foto cu președintele PSD și președintele Comisiei pentru muncă, în ideea de a-și aroga meritele pentru modificările obținute în cuprinsul proiectului de lege.

        Celelalte solicitări de amendare a textului ale CSNTR și ale sidicatelor feroviare majoritare nu au fost luate în considerare de Comisia pentru muncă. CSNTR va continua să militeze pentru implementarea acestor amendamente nepreluate, considerând că eliminarea lor din textul legii constituie o lipsă nepermisă de considerație față de salariații feroviari.

 

Loading...