Site Redactor

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii

Domnului Ministru Relu Fenechiu

 

Domnului Secretar de Stat Cristian Ghibu

 

Comisia de Dialog Social

Domnului Secretar de Stat Valentin Preda

 

 

Pentru a ne putea formula un punct de vedere cu privire la “Proiectul de Hotărâre a Guvernului  pentru aprobarea actelor adiţionale nr. 1 pe anul 2013 la contractele de servicii publice în transportul feroviar de călători pentru perioada 2012-2015 aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 74/2012”, publicat pe site-ul Ministerului Transporturilor spre dezbatere publică, solicităm să ne puneți la dispoziție o serie de date despre operatorii de transport feroviar de călători, esențiale pentru fundamentarea proiectului de act normativ.

 

Pentru cei patru operatori de transport feroviar de călatori care urmează să primească de la bugetul statului compensari pentru diferenţa dintre tarife şi costuri în transportul feroviar public de călători, respectiv, Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători “C.F.R. Călători”-

SA, Societatea Comercială REGIOTRANS – S.R.L., Societatea Comercială Regional – S.R.L. și Societatea Comercială Transferoviar Călători – S.R.L., solicităm:

 

  • Bugetele de venituri și cheltuieli pe anii 2011 și 2012, precum și proiectele de BVC pe anul 2013;
  • execuţia bugetelor de venituri şi cheltuieli şi a altor date statistice privind activitatea operatorilor feroviari pe ultimele 12 luni calendaristice;
  • nivelul costului mediu la nivelul reţelei feroviare pe un tren-km aferent fiecărei categorii de trenuri din pachetul minim social, a numărului de călători-km estimaţi pe fiecare categorie de tren
  • nivelul venitului mediu la nivelul reţelei feroviare pe un tren-km aferent fiecărei categorii de trenuri din pachetul minim social, a numărului de călători-km estimaţi pe fiecare categorie de tren, exclusiv valoarea compensaţiei pentru pachetul minim social primit pentru perioada analizată.
  •  

În data de 19 februarie 2013 a avut loc ședința Comisiei de Dialog Social a Ministerului Transporturilor în care s-a dezbătut proiectul de act normativ. Până la data ședinței, datele solicitate nu au fost puse la dispoziția partenerilor sociali.

FML a susținut în cadrul dezbaterilor că proiectul de act normativ, prin sistarea subvenției pentru trenurile intercity și internaționale și prin procentele de distribuire a subvenției între trenurile regio și interregio, continuă politica discriminatoare a ministerului și implicit a Guvernului României față de CFR Călători.